spiramentum

A New Latin Dictionary by Charlton T. Lewis Ph.D. and Charles Short, LL. D.

spīrāmentum, i, n. [spiro] (poet. and in post-Aug. prose).

I A breathing-hole , airhole , vent , pore , spiracle.

A Lit.: caeca relaxat Spiramenta, Verg. G. 1, 90: (apes) in tectis certatim tenuia cera Spiramenta linunt, id. ib. 4, 39: cavernarum (Aetnae), Just. 4, 1, 6; cf. Ov. M. 15, 343 (for which, shortly after: spirandi viae): talparum, Pall. 1, 35, 10: animae, i. e. the lungs , Verg. A. 9, 580: dato per cavernas radicibus spiramento, Plin. 12, 3, 7, § 16.—

B Trop., a breathing space , i. e. a brief pause or interval , an instant : intervalla ac spiramenta temporum, Tac. Agr. 44 fin. : sine spiramento vel morā, Amm. 29, 1, 40; 14, 7, 15. —

II A breathing , blowing , exhaling , Vitr. 7, 12; Macr. S. praef. 1 med. : venti, a draught , Vitr. 4, 7.

Related Words